" Iubito, sunt eu la usa înghetată..."

Complexul revoluționarului împotmolit în zăpadă.


Ninge.
Copacii sunt albi,drumul e alb...
Totul e altceva.Totul mai puțin voi.
Mi se topesc fulgi pe ochelari,
lumea-i un caleidoscop
alb.
Mi se topesc fulgi pe limbă,
cuvinte noi definesc un gând vag.
Vă ascundeți ochii,vă acoperiți urechile
degeaba alergați,
toți știm ce gust anafilactic are zăpada.
Dar eu merg.Merg singur.
Mă las purtat de viscol;
mi se definește silueta negră între fulgi.
Și eu sunt altceva.
Mă las purtat de viscol...
Și dacă e să mă pierd în trivialitatea
unei destinații comune,
zăpada albă,vântul rece
și gândurile vagi îmi mătură poteca.
Zăpadă,de ce fug de tine toți în grabă?
Zăpadă,ne albești și dacă ne opunem.







Tablou de iarnă
                  George Bacovia


Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...


E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge... si sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.


Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la usa înghetată...




PS: