I'm no Superman...

Aș putea să încep, cum fac eu de obicei, înjurând și proclamînd incompetențe peste tot.Mai ales în ceea ce privește Romtelecomul.
Dar de data asta, doar o să mulțumesc că în final oamenii s-au ținut de cuvânt.
Oricum a fost perioada aia lacunară, din punct de vedere inspirațional: începutul școlii.
Unele persoane au plecat din liceu, altele au plecat de tot, unii au venit, alții i-au inlocuit, dar în cele din urmă sunt și persoane care au rămas.Un an, doi-trei, nu contează foarte mult, pentru că tuturor ne vine momentul ăla când după ce mergi cu toată generația ta din liceu într-un hotel, nu contează unde, și vă faceți criță împreună cu profesorii, ajungi în fața clădirii ăleia,care se înalță dintre blocuri gri, cu un iz istoric, nu foarte departe de centrul Câmpinei, zâmbești și-ți amintești toate tâmpeniile pe care le-ai făcut împreună cu colegii tăi, fie că ești ciudatul obsedat de creștinism, aiuritul care face treabă bună,da' numai când își amintește unde e liceul, sau doar pițipoanca răsfățată,care face toate lucrurile ca la carte s-o impresioneze pe mami(orice asemănare cu realitatea NU e pură coincidență).
În fine,ce-mi place să anticipez. Pregătiți-vă că-n mai puțin de doi ani discursul ăla o să fie pe bune!
Bun, fiecare început de an școlar aduce cu el o grămadă de copii, care habar n-au cum merg lucrurile, și noi ăștia mari(sună destul de bine),ca să celebrăm intrarea lor in colectiv, sau mai degrabă să ne amuzăm puțin pe seama lor,facem Balul Bobocilor.
Lasc a terminat.Și cine nu numai că seamănă(not my opinion on this one)dar și știe să facă ce făcea el?
Bingo!Cosmin.
Yup, sunt până-n gât cu acest Bal al Bobocilor.Și dacă faptul că ceea ce fac eu poate să fie diferit mă împiedică să renunț, e ceva care îmi tot sare pe spate,parcă dorind să mă facă să vomit toată responsabilitatea.
Am ajuns să urăsc să fiu asemuit cu Andrei. Nu mă înțelegeți greșit.N-am nici cea mai mică problemă cu ”Frățică”,chiar îl admir. (Și iar mi-amintesc că nu i-am cumpărat cartea.)
Dar eu sunt Cosmin.Ar trebui să fie clar,e al treilea an de când îmi repet ca disperatul numele...uhm tuturor.
Dar presupun că fiecare generație trebuie să aibă un Lasc, fiecare generație trebuie să aibă un Manole și mai ales fiecare generație trebuie să aibă un Faraon.
Andrei, Cosmin, până la urmă nu contează numele căci îndeplinim cu toții o anumită funcție. Și oricât urăsc eu rânduielile,regulile societății și oricât de mizantrop m-aș declara într-un fel sau altul sunt și eu parte din societate.
În fine... Știți cum niciodată nu mă satur să spun că serialul meu preferat e Scrubs? Da.E.
Pentru că printre primele episoade personajul principal a zis ceva ce nu voi uita,sper, ei bine, niciodată:
”Uneori nu ai decât o grămadă de cuvinte vechi și le rostești,sperând că poți spune ceva nou.”
Sunt puține lucruri de care mi-e realmente dor,dar Scrubs e unul din ele.
În sfârșit fac și eu ceva caracteristic doar mie, închei c-o poezie și o melodie.


Pe data viitoare,
Cosmin.


Joker


- Eliberează-mă!Lasă-ți eroul să fie rău!
Lasă-ți frica să devină ură,
admirația ta nu mă lasă să fiu
...ce trebuie să fiu.
                  Lasă-mă...


Nu mă mai ține pentru mâine,
când știi că ai pierdut totul azi.
Jocul nu e măsluit,iar eu nu sunt un as.
Nu mă face să simulez câștigul
când tu nu poți disimula pierderea.
Pokerul de ași nu există,
ai în mână doi,trei
         ...și-un joker.