Am tot căzut ca ultimul erou în ultima vreme pe la 10.
Având problema asta cu somnul(unii îi spun insomnie,eu îi spun privilegiul pulii mele)mă tot trezesc pe la 3-4 a.m., dar spre deosebire de Cătu,cu chef de scris.
Azi am finalizat ultima parte a trilogiei mele lirice.
”Metamorfoza”...
Ceea ce urma să fie ”my biggest piece of art” cam e ”my biggest piece of shit”.De ce?
M-a ațâțat povestea.Mi s-a rupt de altceva.Voiam neapărat să spun povestea și am uitat cum și de ce o spun.
Mă rog I said enough.
The epic ending:
Cavalerul lustrului negru...
04:46,14.08.2011
Pășea din criptă un cavaler;
chip de înger,corp de om,
armură neagra,din oțel
și spada i-e din crom.
Fulgere și tunete împânzeau cerul,
țipete de groază și corpuri sfârtecate
completau decorul.
Moartea era reflectată-n armură
și pămantul îmbibat cu sânge
în pașii lui tremură.
Tremură și e purificat;
Gându-i pur,sufletul integru,
din haos și lumină e creat...
Cavalerul lustrului negru.
Și-a vândut credința celui mai bun postor,
luptă in numele unui zeu,
deși e liber-cugetător.
Blestemat cu-o sabie de legământ,
născută din ceruri,calită-n Infern
Îl urmează pe pământ.
S-a arătat și Diavolul în forma adevărată:
Același cavaler c-un chip tenebru,
Respiră moarte,aura-i neacurată,
oglinda lustrului negru.
Amândoi au pierit in luptă,
căci nu e lumină fără haos
și moartea din viață se-nfruptă.
Între lacrimi și dâre de sânge,
L-au îngropat pe erou...
Cu aripi de demon și chip de înger.
Pe-o lapidă-ntr-un cimitir scrie:
„Rege-ntre regi și rege-ntre hoți,
Mi-am vândut sufletul
Să vă salvez pe toti.”
„Ra,Odin,Sheeva...
Sunt nume pe care le-am avut;
Deși e-un singur zeu în care ați crezut
E singur,și-are corp de lut.”
A și ce mi-a dat ideea a fost...cartea asta:
Vă amintiți probabil de ”Yu-Gi-Oh!” desenele alea cu monștrii din cărți and stuff.
Ei bine,trebuie să recunosc că am fost și eu cândva un duelist(and i laugh my ass now).
Cartea asta a fost cartea mea preferată.
Când am împlinit 12 ani(adică fix de ziua mea) mi-am luat un pachet d'ăsta super fancy și prima carte(și singura pe care o puteai vedea fără să-l deschizi) e asta.
Mi-a plăcut atât de mult că nu voiam să caștig fără el.Mereu așteptam să-l trag.
Lăsând la o partea aceste momente pure de ”Amintiri din copilărie”.
Mi-a plăcut cartea asta atât de mult că o purtam în portofel,ca talisman după ce m-am retras din lumea duelurilor.
Și acum doar încercam să-i ofer un backround.
Destul uz al memoriei de lungă durată pentru o zi.
Cele 2 poezii (”Îngerul cu-o sabie-n mână” și ”Demonul c-un ochi de sticlă” sunt în posturi anterioare,mi-e așa lene că nici copy/paste nu dau).
Cosmin.
PS: N-ascult metale cu zâne și draci deci nu prea am o melodie care să se potrivească, în schimb am una care-mi place: