Reminiscente a la Bacovia...

Hey-ho...
Presupun că a trecut ceva vreme.Presupun pentru că nu prea mai am vreo noțiune de timp.
Ce pot spune?
Între timp a fost faimosul ăla de Bal al bobocilor.A ieșit aiurea,după a mea părere cu mustață. Dar majoritatea minorității care l-a văzut a considerat că a ieșit destul de bine.
Atât de bine încât doa' director ne-a pus în cârcă un proiect pilot. Un fel de afterparty pentru elevii CNNG.
Și asta a ieșit a dracu'de bine. Am fumat cu dumneaei. S-a simțit bine și a zis că în fiecare lună, ăia de la 11D tre'să facă una d'asta.
A fost și majoratul lui Vlad. Și ăsta a ieșit bine.
M-am făcut...bine rău de tot, dar am ajuns acasă pe picioarele mele. Că picioarele mele erau într-o anumită mașină a unui anumit George al unei anumite Claudia, e altă poveste.

Nu știu de ce dracu' mi-am cam pierdut entuziasmul lately. Nu mai scriu. Nu mai gătesc. S-a dus naibii inspirația. Supraviețuiesc pe bază de sandwichuri. Ce-i drept și alea necesită un oarecare interes/ritual culinar și sunt atât de bune cum imbecilii ăia de La Strada nu vor putea face în întregile lor existențe patetice la un loc; sta-le-ar oasele de pui tuturor în gât...
Și din păcate nu mai pot scrie...Sunt într-o prăpastie a ideeilor creatoare.
Sper să-mi revină ideile bune că am tot poluat mediul social cu alea proaste, însă, și trebuie să vă întreb:
- V-ați trezit vreodată și i-ați mulțumit lui Dumnezeu că mă cunoașteți și aveți acces la un asemeneagrad de demență?
Da, știu nu-mi aparține.Dar e epică.
Și o știu pentru că am terminat Scrubs și m-am întors la originiile simțului meu al umorului: ironic,subtil și pentru care îți trebuie o doză mică de materie gri să-l înțelegi. Seinfeld.
E pur și simplu genial. Cu toate că și absurdul comicului din Bored to death (că-cam așa mă simt--avea dreptate Cătu cu spleenul ăla simbolist, îl perpetuez...) e destul de interesant.
Apropo de spleen. De fiecare dată când văd că ninge, fie un viscol nenorocit fie expunerea asta anemică de apă înghețată, asemănătoare cu o mătreață divină nu mă pot abțin să nu-mi amintesc de „Tablou de iarnă” a lui Bacovia.
Și chiar nu știu ce să mai zic; poate zilele de glorie ale acestui blog se îndreaptă cu o viteză alarmantă spre propria-i Apocalipsă.
Și aș fi făcut acum o subtilitate cu „ofuscat” dar Otilia nu dă pe aici așa că n-are rost.
Mă duc să-mi caut interesul prin buzunare.
Ori să beau o cafea reîncălzită uitându-mă la pseudofulguirea asta.

„-Iubito, sunt eu la usa înghetată…”

Cosmin...